“Cine a spus ca timpul vindeca orice rana” sau ca “ochii care nu se vad ,se uita” a mintit. Cand esti departe de cineva iubit, cu cat trece mai mult timp, cu atat durerea devine mai apasatoare. Spun asta pentru ca stiu, pentru ca simt. Nu am langa mine multe persoane pe care le iubesc foarte mult iar atunci cand le-am pierdut, credeam ca in timp ma voi mai detasa, le voi mai uita. Insa am avut surpriza neplacuta sa simt un dor tot mai mare cu fiecare zi care trece. Si nici incercarea mea de a ma inconjura cu alte persoane dragi mie  nu a reusit sa umple golul lasat de persoanele pierdute.

Ma gandesc, azi mai mult ca oricand, la o mica printesa…este ziua ei, ii doresc sa se faca mare si sa ramana la fel de frumoasa, sa fie sanatoasa si cuminte si  sa isi bucure parintii si bunicii. Intamplarea face ca eu sa nu pot sa fiu langa ea…insa mi-as dori ca cineva care citeste asta si are posibilitatea sa fie astazi langa ea, sa ii dea un pupic din partea mea! …..multumesc!

 

Un lucru pe care eu nu reusesc sa il inteleg este de ce oamenii au retineri in a-si manifesta afectiunea fata de cei din jurul sau. Toti ne dorim sa fim iubiti, sa primim afectiune si atentie din partea celor din jur, insa majoritatea ,desi simt,nu se manifesta. Eu ma bucur ca nu sunt ca majoritatea. Sunt o fire foarte, chiar prea sociabila, iubitoare si atenta. Nu am nevoie de N motive sa imi iau prietenii in brate, sa ii pup sau sa ii alint. Motivul pentru care ma comport asa este ca imi sunt dragi.

De multe ori  sociabilitatea mea a fost perceputa gresit, insa cei care ma cunosc bine stiu ca sunt o iubareata din fire. Nu imi place sa imi reprim sentimentele. Iubesc oamenii si nu ma sfiesc sa arat asta.