Prostia barbateasca..

M-am satrat de discriminariile dintre barbati si femei. Ajung sa cred ca barbatii au devenit niste complexati sau frustrati din cauza faptului ca in ziua de azi femeia s-a desteptat, si a inlocuit cratita cu cariera. Probabil de asta sunt asa descurajata de partea masculina , sa  imi urmez visul.  E un domeniu mai dur, dar asta nu inseamna ca nu fac fata.

Dupa cum am mai spus si in posturile precedente..nu imi plac femeile proaste.  Sunt mandra de mine ca nu sunt asa. Am refuzat  sa fiu genul de femeie care aclama:” barbatul trebuie sa aduca banii in casa, eu trebuie sa fac mancare si sa am grija de copii.” Tocmai ca sa nu fiu asa am preferat sa invat si sa citesc, in timp ce probabil alte fete de varsta mea erau sus in club pe boxe.

Astazi am  avut o discutie cu un fost coleg de breasla care mi-a lasat un gust amar. Conform teoriilor lui comuniste, eu nu voi fi foarte buna in cariera pentru ca sunt femeie, si na..femeile sunt intimidabile. Dispusa la pariu pe cat vrei ca sunt mai “data naibii si mai stapana pe mine” decat jumatate din prietenii tai masculi.

Sunt prejudecati formate in urma ideilor comuniste:  femeia reprezinta sexul slab, iar barbatul este mai presus decat femeia! Astept sa vina ziua cand toti vor realiza ca cele doua sexe sunt egale sau chiar complementare as spune.Dar pana va veni ziua cu pricina, ma dus sa plang si sa imi vars amarul ca sunt femeie si sunt o fiinta intimidabila,si in consecinta nu voi fi buna in cariera! Sper sa nu fac inundatie de la atatea lacrimi!

Un lucru pe care eu nu reusesc sa il inteleg este de ce oamenii au retineri in a-si manifesta afectiunea fata de cei din jurul sau. Toti ne dorim sa fim iubiti, sa primim afectiune si atentie din partea celor din jur, insa majoritatea ,desi simt,nu se manifesta. Eu ma bucur ca nu sunt ca majoritatea. Sunt o fire foarte, chiar prea sociabila, iubitoare si atenta. Nu am nevoie de N motive sa imi iau prietenii in brate, sa ii pup sau sa ii alint. Motivul pentru care ma comport asa este ca imi sunt dragi.

De multe ori  sociabilitatea mea a fost perceputa gresit, insa cei care ma cunosc bine stiu ca sunt o iubareata din fire. Nu imi place sa imi reprim sentimentele. Iubesc oamenii si nu ma sfiesc sa arat asta.

Sesiunea trece..studentii raman! ..

Imi anunt toti cunoscutii ca in cazul in care nu  raspund la telefon, sau la oricare alt mijloc de contactare, este din cauza faptului ca am prea mult de invatat: incep sesiunea, trebuie sa invat pentru scoala de soferi..iar apoi pentru examenul de admitere in barou.  Este foarte mult, iar timpul scurt, insa m-am pus serios pe treaba. Intotdeauna am avut rezultate foarte bune, si nu am de gand sa ma las acum mai prejos.

Sa nu mai punem la socoteala faptul ca acum trebuie sa invat pentru sesiune, pentru 2 (pentru mine si pentru Alex). J) Glumeam, desigur! E baiat destept si sunt sigura ca o sa am concurenta pe cinste!

Urmeaza o perioada bogata in cafea, energizante, nopti nedormite (sau cel putin nu cu capul pe perna, ci mai degraba pe carti) si stres.

Gata ca iara m-am intins cu vorba si am depasit cele 5 minute de pauza intre cursurile de Microeconomie.

V-am tzucat!

Prietenia..calea spre dezamagire

Imi este greu sa inteleg totusi de ce oamenii, oameni in care eu am crezut, si-au batut joc de increderea mea. Pentru mine prietenia este un lucru esential in viata, prietenii sunt familia pe care ti-o alegi, din punctul meu de vedere. Eh… si cand oamenii pe care ii alegi sa te insoteasca prin viata, pe care ii lasi sa te vada “gol” te calca in picioare sau iti intorc spatele, este dureros! Nu stiu, poate eu am o perceptie diferita asupra termenului de prietenie, considerand ca un prieten trebuie sa fie cel ce amendeaza greselile in taina si lauda reusitele in public, este cel ce trebuie sa te traga primul de maneca cand sari calul in anumite situatii, este cel ce trebuie sa te critice cel mai rau si cu multa sinceritate… si care in acelasi timp sa iti ofere solutii, sa te ajute sa indrepti ceea ce ai gresit, sa isi rupa din timpul sau pentru a-ti asculta gandurile.

Cel putin asta incerc eu sa  fac. Oricum ,eu nu ma considr prietena perfecta : sunt foarte impulsiva, poate uneori prea dura… nu stiu si nici nu cred ca vreau sa ma port cu manusi cu prietenii mei,ii critic cand consider ca au gresit… incerc sa ii fac sa isi constientizeze defectele dar in acelasi timp incerc impreuna cu ei sa indreptam ce se poate indrepta sau macar sa mascam… uneori ma manifest ca un  lider mai mult decat ar trebui si multe altele… in schimb stiu ca ii respect, le ofer timpul meu, incerc sa ii descopar si nu renunt cand ma lovesc de ziduri ce par de netrecut si toate astea doar pentru ca le vreau binele si vreau sa fie fericiti!

Sunt dezamagita, nu este chiar lucrul pe care mi-l doream acum…dar banuiesc ca  o merit, fiindca prietenii ii alegem noi. Va trebui sa accept faptul ca prietenia nu este definita de notiunia „vesnicie”, oamenii nu sunt o constanta in viata noastra. Va trebui de asemenea sa invat sa fiu mai rezervata, sa nu ma mai agat atat de mult de prietenii, si ca ele nu sunt indispensabile. In timp,voi reusi sa controlez sensibilitatea care o am in privinta asta.  Voi fi mai atenta sa nu ma mai las folosita si apoi aruncata/inlocuita, voi invata sa imi dozez dragostea pentru oameni, si sa imi menajez increderea acordata. Nu mi-am inventat personalitati noi pentru  fiecare persoana pe care am cunoscut-o.Am fost aceasi cu toata lumea,inca din primele secunde de prietenie,acord atentie,incredere,sprijin si comunicare . Nu am regrete in privinta asta. Tot ce am facut pentru prietenii mei a fost din dragoste si urmata de satisfactia ca am reusit sa ajut pe cineva. Insa consider, acum dupa multe usi inchise,ca a venit timpul sa ma pun pe mine pe primul loc!