M-am satrat de discriminariile dintre barbati si femei. Ajung sa cred ca barbatii au devenit niste complexati sau frustrati din cauza faptului ca in ziua de azi femeia s-a desteptat, si a inlocuit cratita cu cariera. Probabil de asta sunt asa descurajata de partea masculina , sa imi urmez visul. E un domeniu mai dur, dar asta nu inseamna ca nu fac fata.
Dupa cum am mai spus si in posturile precedente..nu imi plac femeile proaste. Sunt mandra de mine ca nu sunt asa. Am refuzat sa fiu genul de femeie care aclama:” barbatul trebuie sa aduca banii in casa, eu trebuie sa fac mancare si sa am grija de copii.” Tocmai ca sa nu fiu asa am preferat sa invat si sa citesc, in timp ce probabil alte fete de varsta mea erau sus in club pe boxe.
Astazi am avut o discutie cu un fost coleg de breasla care mi-a lasat un gust amar. Conform teoriilor lui comuniste, eu nu voi fi foarte buna in cariera pentru ca sunt femeie, si na..femeile sunt intimidabile. Dispusa la pariu pe cat vrei ca sunt mai “data naibii si mai stapana pe mine” decat jumatate din prietenii tai masculi.
Sunt prejudecati formate in urma ideilor comuniste: femeia reprezinta sexul slab, iar barbatul este mai presus decat femeia! Astept sa vina ziua cand toti vor realiza ca cele doua sexe sunt egale sau chiar complementare as spune.Dar pana va veni ziua cu pricina, ma dus sa plang si sa imi vars amarul ca sunt femeie si sunt o fiinta intimidabila,si in consecinta nu voi fi buna in cariera! Sper sa nu fac inundatie de la atatea lacrimi!
Intre alb si negru... 
iun. 11, 2013 @ 20:07:31
Da, aţi citit bine, asta e un caz real care m-a făcut să mă întreb ce vor oare femeile în ziua de azi la un bărbat, dacă însuşirea asta de “a fi atent” a ajuns să fie invocată drept motiv de “divorţ”? Sau mai bine zis, de când să fii gentleman nu mai e la mare căutare, de când un bărbat care ştie să fie domn nu mai atrage interesul şi care a fost momentul când au uitat femeile să mai fie doamne? Domnii sunt atât de rari, încât mă declar surprinsă că nu e bătaie pe ei! Dar se pare că prinţesele moderne nu mai visează să fie salvate de un prinţ chipeş pe cal alb, bărbaţii eleganţi, atenţi la orice gest şi discreţi nu mai impresionează cu nimic, iar femeile îşi susţin cu vehemenţă independenţa. Şi nu am nimic rău de zis cu privire la emanciparea noastră, dar mi-e teamă că această independenţă de care suntem atât de mândre este astăzi dusă la extreme, astfel încât riscam să ne pierdem delicateţea, fineţea şi eleganţa în dauna unei atitudini indiferente, reci, chiar războinică. Şi atunci când femeia uita să mai fie femeie, cui îi mai arde să fie “domn” şi poet lângă un sloi de gheaţă?